Powered By Blogger

sâmbătă, 23 iulie 2011

Despre titularizare, fara ura

Saptamana trecuta au fost anuntate rezultatele finale, dupa contestatii, la examenul de titularizare. Toata presa vuia cu titluri de genul "Un profesor de religie prins copiind", "Profesori de nota 1 vor sa fie titulari la catedra", "Camerele lui Funeriu au lovit si profesorii", "Procente de 30 % promovabilitate la titularizare", etc.
Poate nu toti jurnalistii care au scris aceste articole pot fi acuzati de rea-vointa, unii pur si simplu sunt in afara fenomenului si iau niste date si le "nuanteaza".
1. Hai sa fim sinceri si sa plecam de la prima "problema". Oare acel procent de 30-35 la suta reprezinta promovabilitatea? NU! E vorba de notele peste 7, care teoretic aduc dreptul de a te titulariza. Numai ca, in orasele mari, incluzand Bucurestiul, locurile titularizabile au fost foarte putine, la unele discipline chiar zero. Asa ca acest concurs a fost mai degraba unul de suplinire, cei ce au obtinut peste 5 putand sa isi aleaga unul din posturile netitularizabile. Iar peste 5 au luat aproximativ 65-70 la suta dintre candidati.
2. Cuvantul candidati ne duce la a doua "problema". Toate titlurile cu "profesorii au luat 1" nu sunt bazate pe nimic real, candidatii la titularizare fiind doar aspiranti la postul de profesor. Multi dintre ei sunt absolventi ai promotiei 2011 sau chiar 2010 sau 2009 care n-au prins inca un post datorita faptului ca nu au luat 5 in precedentele incercari. Deci e mult spus ca ei sunt "profesorii".In plus sunt si oameni care au luat o nota peste 7 in ultimii 3 ani si nu s-au prezentat la examen stiind ca oricum intra la suplinire cu acea nota. Si ei, ca neprezentati, intra, tot la cei "nepromovati"...
3. Camerele. Ei bine, am fost la Bacalaureat, si am si discutat mult pe aceasta tema cu elevi, profesori, directori, etc. Nu zic ca n-a fost bine, dar au existat locuri unde pur si simplu camerele au fost ignorate, elevii schimband "idei" sau chiar ciorne in fata camerelor. Ce se intampla insa cu CD-urile inregistrate in timpul bac-ului? Probabil vor zacea undeva aruncate, nimeni nu se va mai uita la ele, desi cine stie, ar fi lucruri interesante de vazut, "marfa" proaspata pentru Youtube. La titularizare nu prea s-a copiat niciodata, sau oricum nu era un fenomen de masa. Cand te bati pe un post cu colegul de langa tine, ma gandesc ca nu ii dai sa copieze. In fine, cred ca au fost aproape inutile, dar trebuiau sa fie puse, asa...in linia de gandire Funeriu.
4. Nu toti profesorioi dau titularizare. Poate unii din cei ce titrau ce titrau nu stiu asta... Dau doar cei ce aspira la acest post. In majoritatea scolilor si liceelor din urban, peste 85-90 la suta din corpul profesoral e deja titular, si nu e de nota 1. Nu neaparat pentru ca 20 de generatii au dat concurs unic pe tara si s-au titularizat cu note peste 7, chiar si cei mai in varsta, titulari inainte de 89, macar pentru parul lor alb si vasta experienta acumulata n-ar trebui bagati in aceeasi oala cu actualii "catindati" de azi, unii proveniti din invatamant la distanta sau frecventa redusa, de exemplu.
5. Este evident ca trebuie sa vorbim si de bani. Ce salariu ia un proaspat titular, venit de pe bancile facultatii? In jur de 6-7 milioane, daca primeste si dirigentie. Fara indoiala, "varfurile" promotiei nu vor sa incerce aceasta experienta, isi cauta angajamente in strainatate, poate raman la doctorat unde au o bursa relativ consistenta (circa 16 milioane), cauta eventual chiar un liceu privat care sa plateasca mai bine, sau efectiv isi schimba "profilul". stiu absolventi de Litere sau Agronomie care lucreaza in banci, la "Relatii cu clientii". Invatamantul, clar, nu atrage pe nimeni, si la titularizare vin doar cei ce nu au , momentan, altceva mai bun.

Concluzia e simpla: nu aruncati cu pietre pana nu va informati putin.... Toate cele bune!